Politica de confidenţialitate

1. Introducere

Vă asigurăm de faptul că pentru noi confidenţialitatea este valoroasă, angajându-ne să respectăm caracterul privat, confidenţial, protecţia şi securitatea informaţiei furnizate de dumneavoastră atunci când utilizaţi Site-ul. Nu suntem interesaţi de Datele dumneavoastră cu caracter personal în afara celor care sunt necesare pentru atingerea scopurilor menţionate în prezentul. Ne angajăm să nu înstrăinăm datele dumneavoastră cu caracter personal altfel decât către persoanele menţionate prin prezentul, însă acestea vor fi folosite de către SC CARREFOUR ROMANIA SA. numai în scopurile menţionate aici şi în baza încheierii unui acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în scopurile strict necesare îndeplinirii sarcinilor contractuale asumate de aceşti partenerii ai Societăţii. Scopul acestui document este de a descrie cum colectăm, utilizăm şi tratăm Datele dumneavoastră cu caracter personal în momentul utilizării Site-ului, precum şi drepturile dumneavoastră cu privire la Datele dumneavoastră cu caracter personal. În lipsă de stipulaţie contrară, termenii scrişi cu majuscule în acest document vor avea sensul descris în documentul Termeni şi Condiţii. PRIN UTILIZAREA SITE-ULUI, DECLARAŢI CĂ SUNTEŢI DE ACORD CU COLECTAREA, STOCAREA, UTILIZAREA ŞI DISTRIBUIREA DATELOR DUMNEAVOASTRĂ ASTFEL CUM SUNT DESCRISE ÎN PREZENTA POLITICĂ DE CONFIDENŢIALITATE ATÂT ÎN SCOP DE MARKETING, CÂT ŞI ÎN SCOPUL ÎNDEPLINIRII SERVICIILOR PE CARE SOCIETATEA NOASTRĂ ŞI OPERATORII ASOCIAŢI VI LE PRESTEAZĂ.ÎN CAZUL ÎN CARE NU SUNTEŢI DE ACORD CU PREZENTA POLITICĂ DE CONFIDENŢIALITATE, VĂ RUGĂM SĂ NU UTILIZAŢI SITE-UL ÎN NICIUN FEL.

2. Cine Suntem noi?

Noi suntem SC CARREFOUR ROMANIA SA, proprietarul Centrului Comercial Carrefour Colentina și ne obligăm să protejăm confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal. În calitate de operatori, am încheiat contracte pentru a vă asigura că prelucrarea datelor cu caracter personal are loc în mod legal, în conformitate cu legislația aplicabilă, incluzând Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţ̦ia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, (GDPR). Acest contract reflectă rolurile și responsabilitățile față de dumneavoastră și tratează care este poziția mai adecvată a fiecărui operator în vederea îndeplinirii obligațiilor față de dumneavoastră.

3. Tipul de date colectate şi utilizate

  1. Puteţi consulta Site-ul şi fără dezvăluirea identităţii sau furnizării celei mai mici informaţii cu privire la Datele dumneavoastră cu caracter personal. Se pot obţine însă informaţii în mod automat, la vizitarea Site-ului, serverul de web înregistrând numele furnizorului dumneavoastră de servicii internet, precum şi adresa IP de la care ne vizitaţi, dar acestea nu pot fi asociate în mod automat persoanei dumneavoastră. Alte Date personale vor fi memorate numai dacă sunt oferite voluntar de dumneavoastră.
  2. La momentul abonării la Newsletter, precum şi pe toată durata contractuală, vă vom informa cu privire la:
    • identitatea şi datele de contact ale operatorilor;
    • datele de contact ale responsabilului cu protecţia datelor;
    • scopurile în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, precum şi temeiul juridic al prelucrării;
    • destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal;
    • dacă este cazul, intenţia operatorului de a transfera date cu caracter personal către o ţara tertă sau o organizaţie;
    • perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;
    • enumerarea şi explicarea drepturilor dumneavoastră, conform legislaţiei relevante, menţionate şi în cuprinsul prezentei Politici;

     

    După care vă vom solicita anumite date personale (pentru a vă furniza informaţii privind produse şi servicii care v-ar putea interesa), cum ar fi:

      • Nume şi prenume;
      • Date de contact (precum număr de telefon, adresă de e-mail);
      • Sex şi vârstă;
      • Dacă aveţi sau nu copii.
  3. La momentul la care completaţi Formularul Leasing, vom solicita anumite date personale, în calitea dvs. de persoană de contact, cum ar fi:
      • Nume şi prenume;
      • Poziţie în companie:
      • Adresă de e-mail, în scopul soluţionării cererii dvs.
  4. La momentul la care completaţi Formularul Păreri vom solicita anumite date personale, cum ar fi:
      • Nume şi prenume;
      • Adresă de e-mail, în scopul oferirii unui răspuns, dacă acesta a fost solicitat.
  5. La momentul la care completaţi Formularul de Cariere vom solicita anumite date personale, cum ar fi:
      • Nume şi prenume;
      • Adresă de e-mail, în scopul contactării dvs. pentru parcurgerea procesului de recrutare.
      • telefon în scopul contactării dvs. pentru confirmarea înscrierii.
  6. La momentul la care vă înscrieţi pentru a participa la diverse evenimente vom solicita anumite date personale, cum ar fi:
      • Nume şi prenume;
      • Adresă de e-mail,
      • Telefon în scopul contactării dvs. pentru confirmarea înscrierii.
  7. În momentul accesării Site-ului, anumite date sunt în mod automat transmise de către browser-ul dumneavoastră şi sunt colectate şi stocate de către noi. Aceste date includ, fără a se limita la:
      • Adrese IP (internet protocol);
      • Tipul browser-ului şi versiunea sa;
      • Tipul de aparat utilizat şi sistemul de operare;
      • Data şi ora accesării Site-ului;
      • Locaţia dumneavoastră.
  8. Sunteţi de acord ca Datele dumneavoastră pot fi transferate în scopul stocării către server-ul administrat de furnizorul de servicii IT sau subcontractorii săi, cu condiţia ca măsurile tehnice, organizaţionale şi personale să fie menţinute la acelaşi nivel.
  9. De asemenea, vom colecta şi stoca toată corespondenţa pe care ne-o transmiteţi, precum notificări, întrebări, solicitări.

4. Cookies

  1. Anumite informaţii care sunt relevante pentru utilizarea Site-ului pot fi stocate pe aparatele dumneavoastră (de tip desktop sau mobile) sub formă de cookies. Aceste cookies ajută la îmbunătăţirea utilizării Site-ului, spre exemplu prin memorarea unor opţiuni de navigare în Site, precum limba în care se afişează conţinutul Site-ului, tipul de filtre care se aplică la afişarea anumitor pagini.

    De asemenea, ne ajută să înţelegem mai bine interacţiunea dumneavoastră cu Site-ul nostru, interesele dumneavoastră faţă de anumite zone sau aplicaţii ale Site-ului, ceea ce ajută la îmbunătăţirea acestuia pe baza unor asemenea Date şi informaţii, prin introducerea unui conţinut relevant pentru dumneavoastră, etc.

    Este posibilă dezactivarea colectării acestor Date prin blocarea cookie-urilor din setările browser-ului, însă anumite funcţii ale Site-ului nostru pot fi afectate.

  2. Unii dintre partenerii noştri de afaceri folosesc cookie-uri pe Site-ul nostru, de exemplu, cei care îşi fac publicitate. Cu toate acestea, Societatea nu are acces şi nici nu poate controla aceste cookie-uri.
  3. Persoanele care vizitează pentru prima dată Site-ul au acces la o variantă cu cookies dezactivată cu un banner în care sunt informate despre cookies şi că accesarea funcţionalităţilor Site-ului presupune acceptul de a se utiliza cookie-uri.

5. Mențiuni Legale

5.1 – COLECTAREA DATELOR
  1. Societatea colectează Datele dumneavoastră prin diverse modalităţi şi instrumente specifice precum: soft profesional de urmărire a traficului, aplicaţia de gestiune a Newsletter-ului, prin salvarea în baze de date a diverselor formulare de contact disponibile pe Site, care sunt completate de către dumneavoastră, prin chestionare online, prin conturile de social media disponibile pe reţelele sociale: [Facebook] etc.
  2. Orice informaţie furnizată de dumneavoastră va fi considerată şi va reprezenta consimţămîntul expres ca Datele personale să fie folosite de Societate, în conformitate cu scopurile sus menţionate.
  3. Dacă nu doriţi că Datele dumneavoastră să fie colectate, aveţi dreptul de a nu le furniza, însă aceasta implică dezabonarea de la Newsletter şi imposibilitatea de a primi informaţii despre promoţiile din centrul comercial deţinute de Societate şi administrat de CBRE Real Estate Consultancy S.R.L.
  4. Baza legală pentru folosirea de către noi a Datelor cu caracter personal o constituie următoarele circumstanțe:

    În următoarele situații, noi colectăm date cu caracter personal numai după obținerea consimțământului dumneavoastră în acest scop, pentru:

    • a vă transmite comunicări de marketing;
    • publicitate pe canalele de social media;
    • folosirea telefonului mobil pentru a confirma prezența dumneavoastră la evenimente;
    • folosirea locației dumneavoastră pentru a vă transmite anumite mesaje cu conținut specific;
    • folosirea locației dumneavoastră pentru a monitoriza eficiența mesajelor transmise.
  5. În cele mai multe cazuri, colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal este în interesul nostru legitim, pentru a putea:

    • să vă prestăm un serviciu util, plăcut și care să reprezinte un beneficiu pentru dumneavoastră, în măsura posibilităților, incluzând prin personalizarea modului în care vă întâmpinăm, de a ne asigura că vă comunicăm toate ofertele chiriașilor magazinelor centrului comercial Botosani Shopping Center și că acestea corespund preferințelor dumneavoastră și pentru a vă comunica informații folosind metoda dumneavoastră preferată de comunicare;
    • o mai bună înțelegere a bazei de clienți ai centrului comercial Botosani Shopping Center, pentru a ne putea îmbunătăți serviciile și activitățile de marketing, aspect care se poate constitui și în beneficiul dumneavoastră.
  6. Atunci când ne bazăm pe interesul legitim pentru a colecta și prelucra date cu caracter personal (incluzând în scopul deciziilor automatizate și creării de profiluri), va trebuie să analizăm dacă aceste interese legitime nu sunt inferioare drepturilor și intereselor dumneavoastră fundamentale, urmând să continuăm prelucrarea datelor numai în situația în care vom decide că interesele dumneavoastră, drepturile și libertățile nu prevalează intereselor noastre legitime.
  7. Am analizat aceste situații și în cazurile în care vom aprecia că există riscul ca unul dintre interesele sau drepturile și libertățile dumneavoastră fundamentale pot fi afectate nu vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal, în afara cazului în care există alt temei legal pentru a proceda în acest sens, precum ar fi dacă este necesară prelucrarea pentru a putea executa un contract cu dumneavoastră sau atunci când v-ați manifestat consimțământul. Spre exemplu, considerăm că prelucrarea locației dumneavoastră, în afara aplicației de mobil Botosani Shopping Center și în afara centrului comercial Botosani Shopping Center este intruzivă și de aceea nu o vom realiza.
5.2 – UTILIZAREA DATELOR
  1. Datele dumneavoastra vor fi folosite de către Societate, după cum urmează:

    • pentru realizarea de rapoarte statistice privind comportamentul dumneavoastră pe Site;
    • pentru furnizarea informaţiilor solicitate şi pentru a răspunde corespondenţei primite de la dumneavoastră;
    • pentru a vă transmite informaţii despre noi, promoţiile noastre şi despre activităţile şi evenimentele noastre şi ale chiriaşilor centrului comercial Botosani Shopping Center;
    • pentru livrarea unui conţinut personalizat pe Site adecvat nevoilor dumneavoastră;
    • pentru implicarea tuturor părţilor interesate, în diverse ocazii, în activităţi de participare publică şi în vederea menţinerii unor relaţii bune cu comunitatea şi îndeplinirea diverselor sarcini de comunicare;
    • pentru dezvoltarea programului de fidelitate, destinat clienţilor fideli;
    • pentru alte utilizări specifice din cadrul unor campanii, promoţii sau activări locale (a se consulta regulamentele specifice puse la dispoziţie în aceste cazuri). Solicităm date opţionale privind faptul dacă aveţi sau nu copii, pentru a vă transmite informaţii personalizate, care pot fi de interes pentru părinţi şi mai puţin pentru persoanele fără copii;
    • pentru a vă contacta atunci când este necesar;
    • pentru îndeplinirea obligaţiilor legale şi responsabilităţilor sociale, conform legilor române şi internaţionale.
  2. Datele dumneavoastră vor fi stocate pentru întreaga perioadă de existentă a abonamentului la Newsletter. Societatea va şterge Datele dumneavoastră aferente abonamentului la Newsletter de îndată ce decideţi dezabonarea de la Newsletter.
5.3 – ACCESAREA DATELOR
  1. Noi putem divulga datele cu caracter personal către subcontractanții noștri și altor persoane împuternicite care realizează anumite servicii pentru noi. Acest terțe părți sunt acelea care:

    • prelucrează informații pentru a determina dacă sunteți eligibil pentru a beneficia de o reducere sau ofertă în cadrul centrului comercial;în măsura în care ne-ați acordat consimțământul de a proceda în consecință;
    • comunică cu dumneavoastră prin email sau aplicații de social media;
    • folosesc datele dumneavoastră personale în cadrul aplicațiilor de social media (prin intermediul agenției noastre de publicitate) care folosește aceste date numai în scopul identificării altor persoane care sunt similar cu dumneavoastră și cu care ați putea avea preferințe comune, pentru a le putea oferi și acestora produsele noastre pe platformele de social media;
    • folosesc locația dumneavoastră pentru a vă furniza un anume serviciu de comunicație electronică;
    • folosesc locația dumneavoastră pentru a vă oferi conținut website specific.
  2. În anumite cazuri, datele cu caracter personal pe care le colectăm pot fi prelucrate în afara Uniunii Europene iar asemenea destinații vor trebui să beneficieze de cel puțin același nivel de protecție ca acelea disponibile în cadrul Uniunii Europene. Avem obligația ca datele dumneavoastră cu caracter personal care sunt prelucrate de noi sau de partenerii noștri aflați în afara Uniunii Europene să fie tratate în mod confidențial și protejate împotriva accesului neautorizat, a pierderii sau distrugerii, a prelucrării neautorizate și a prelucrarii care este în dezacord cu scopurile menționate în prezentele politici.
  3. Acești subcontractori ai societății, cu care partajăm date cu caracter personal, împreună cu descrierea categoriilor de date și a scopurilor în care are loc divulgarea acestora, pot fi accesate apăsând acest link.
  4. De asemenea, mai putem divulga date cu caracter personal în situaţii precum:

    • în măsura în care suntem obligați prin lege să divulgăm asemenea date sau pentru a ne proteja un drept, interes, dreptul de proprietate sau siguranța, a clienților noștri sau a altor terțe părți. Aceasta include în anumite cazuri și schimbul de informații cu alte societăți și organizații în scopul prevenirii spălării banilor sau a actelor de terorism;
    • către succesorii noștri în drepturi sau în cazul schimbării administratorului sau unei alte persoane împuternicite.
  5. Vom lua toate măsurile de securitate necesare pentru protecţia Datelor dumneavoastră cu caracter personal împotriva accesului neautorizat la Date sau modificării, dezvăluirii sau distrugerii neautorizate de Date. Acest lucru presupune revizuiri interne ale practicilor de colectare, păstrare şi prelucrare de date şi ale măsurilor de securitate, de asemenea, măsuri fizice de securitate pentru protecţia împotriva accesului neautorizat la sistemele unde stocăm datele personale.
  6. Toate informaţiile cu caracter personal vor fi prelucrate prin intermediul unor pagini securizate care folosesc sistemul de criptare SSL, marcate cu simbolul unui lăcăţel, poziţionat în partea de jos a ferestrei de browser.
5.4 – DREPTURILE UTILIZATORILOR SITE-ULUI

În conformitate cu dispoziţiile Regulamentului GDPR, persoanele care folosesc Site-ul pur şi simplu, care s-au abonat la Newsletter, în calitate de persoane vizate, au următoarele drepturi:

  1. De a obține transmiterea Datelor către un alt operator într-un mod citibil prin mijloace automatizate (portabilitatea datelor);
  2. De a ne solicita transmiterea către Dumneavoastră a unei informări clare, transparente si ușor de înțeles, privind modalitățile in care folosim datele dumneavoastră personale si a drepturilor pe care le aveți (dreptul de a fi informat).
  3. De a obține o confirmare din partea noastră cu privire la situația în care noi prelucrăm sau nu Date care vă privesc și în caz afirmativ, de a accesa aceste date și de a vă informa cu privire la modalitatea de stocare a acestor date. Acest drept poate fi exercitat o data pe an în mod gratuit (dreptul de acces).
  4. De a solicita rectificarea datelor cu caracter personal, daca sunt incorecte sau incomplete (drept de rectificare).
  5. De a solicita ștergerea Datelor în mod neîntârziat în oricare caz sau atunci când ele nu mai sunt necesare scopului pentru care au fost inițial colectate sau prelucrate; Utilizatorul îsi retrage consimțământul și nu există niciun interes legal justificat care să prevaleze; Datele au fost prelucrate în mod ilegal; Datele trebuie șterse pentru a îndeplini o obligație legală; Datele au fost obținute doar în scopul oferirii serviciilor din domeniul tehnologiei informației (dreptul de a fi uitat);
  6. De a restricționa prelucrarea datelor cu caracter personal, însemnând dreptul de a bloca sau suprima folosirea ulterioara a datelor cu caracter personal. Atunci când prelucrarea este restricționată, noi putem continua sa stocam datele, dar nu le vom mai putea folosi. Vom păstra o evidenta a persoanelor care ne-au solicitat restricționarea prelucrării datelor, pentru a fi blocate si pentru a ne asigura ca restricționarea este respectata in viitor
  7. De a se opune colectării, stocării și prelucrării Datelor, atunci când prelucrarea este necesară numai pentru îndeplinirea unei sarcini sau obligații care servește unui interes public sau atunci când servește unui interes legitim al Societății. Atunci când societatea prelucrează Datele în scop de marketing direct, acest drept poate fi exercitat de către Utilizator în orice moment (drept de opoziție);
  8. De a solicita mai multe informații cu privire la capacitatea de automatizare (soluții de exportare a datelor, limite de stocare) printr-o cerere de acces și suntem obligați să vă oferim asemenea date într-o manieră electronica folosită în mod obișnuit;
  9. De a solicita ca accesul la date să fie suspendat, pe durata rezolvării reclamațiilor;
  10. De a fi notificate fără întârziere în situația vreunei încălcări ale Datelor cu caracter personal.

Dacă Societatea primește o astfel de notificare prin care Utilizatorul își exercită drepturile, Societatea trebuie să acționeze în termen de 2 săptămâni. Dacă solicitarea are un caracter complex, Societatea trebuie să acționeze în termen de 1 lună de la primirea solicitării.

Asemenea drepturi se vor adresa la adresa: Bucureşti, sector 1, Piata Charles de Gaulle, nr.15, et.3, biroul 321, register 01 (cladirea Charles de Gaulle Plaza) sau prin email la adresa e-mail:

date.personale@botosanishoppingcenter.ro

5.5 – OBLIGAȚIILE UTILIZATORILOR SITE-ULUI
  1. În calitate de Utilizator al Site-ului nostru, aveţi următoarele obligaţii:

    • să furnizaţi Date adevărate, exacte şi complete despre dumneavoastră, aşa cum este cerut de formularul de înregistrare de pe Site. În cazul în care Datele dumneavoastră nu sunt adevărate, exacte şi complete, aveţi obligaţia de a ne notifica în cel mai scurt timp în vederea remedierii acestei situaţii;
    • să menţineţi şi să înnoiţi Datele dumneavoastră pentru a fi adevărate, exacte şi complete, atunci când situaţia o cere;
    • să nu publicaţi materiale obscene, defăimătoare, de ameninţare sau răuvoitoare faţă de un alt utilizator, faţă de Partenerii comerciali ai Societăţii ori faţă de terţe persoane, materiale ori informaţii prohibite de prevederile legale în vigoare;
  2. În caz de nerespectare a acestor condiţii, Societatea se va disocia de autorul acestora, va şterge informaţiile respective şi îşi rezervă dreptul de a acţiona pe cale legală.
5.6 – DURATA STOCĂRII DATELOR
  1. Societatea va stoca Datele Personale oferite de dumneavoastră pe toată durata existenţei abonamentului la Newsletter, în conformitate cu punctul 5.2. şi până la soluţionarea cererilor dvs. conform 3.3., 3.4. şi 3.5. şi până la finalizarea evenimentului conform 3.6.
  2. Societatea se va asigura că datele cu caracter personal care vă privesc vor fi șterse și de către subcontractanții care au acces la aceste data la momentul incetarii contractului de prestări servicii cu respectivul subcontractant sau odată cu primirea de către noi, în scris a opțiunii dumneavoastră de dezabonare sau de a se opune prelucrării sau a dreptului de a fi uitat sau pentru o perioadă de 3 ani de la ultima dumneavoastră interacțiune cu noi prin intermediul accesării site-ului.
5.7 – MODIFICAREA / COMPLETAREA PREZENTEI POLITICI DE CONFIDENŢIALITATE
  1. Ne rezervăm dreptul de a modifica/completa prezenta Politică de confidenţialitate din când în când, ca urmare a schimbărilor legislative sau a tipului de Site, urmând să actualiză aceste Politici în mod corespunzător.
  2. Politica de confidenţialitate actualizată va fi publicată pe Site şi va intra în vigoare din momentul publicării.
  3. Prin continuarea folosirii Site-ului ulterior intrării în vigoare a unor modificări/completări, Utilizatorul este de acord să le respecte.
  4. Utilizatorul este sfătuit să verifice periodic prezenta Politică de confidenţialitate.

ÎN CAZUL ÎN CARE UTILIZATORUL NU DOREŞTE SĂ ACCEPTE PREZENŢA POLITICĂ DE CONFIDENŢIALITATE, INCLUSIV MODIFICĂRILE/COMPLETĂRILE ULTERIOARE, NU VA MAI PUTEA UTILIZA SITE-UL.

5.8 – SCHIMBĂRI JURIDICE ÎN CADRUL SOCIETĂŢII

În situaţia în care vom fi implicaţi într-un proces de reorganizare, fuziune, achiziţie sau orice altă schimbare a controlului asupra noastră sau transfer de active, Datele dumneavoastră cu caracter personal pot fi transferate ca parte a respectivei tranzacţii, moment în care vă vom notifica pentru a va comunica drepturile dumneavoastră şi a vă solicita consimţământul cu privire la un asemenea transfer.